Mi se întâmplă să visez în română....
**********************************************
Jurnalul National, Loreta Popa, 31.05.2009
În atmosfera calda a Bibliotecii Ioan Slavici din Strada Radu Beller, Amita Bhose, traducatoarea lui Eminescu în bengali, a revenit la viaţa...
Filialele Bibliotecii Metropolitane București sunt închise pentru a fi informatizate, însa dragostea de carte nu a putut fi stavilita vineri, 29 mai, când trecerea prin lume a Amitei Bhose, scriitoare, traducatoare a lui Eminescu în bengali, a fost semnalata prin apariţiile la Editura Cununi de stele a doua carţi de excepţie: "Radha oi Kriona", de Chandidas, traducere din bengali oi "Maree indiana. Interferenţe culturale indo-române".
Profesoara, dar ți omul Amita Bhose a mers pe drumul deschis de Luceafar și a ajuns în România, iar bucuria cu care oi-a împartaoit dragostea pentru poezia eminesciana a ajuns în inimile elevilor sai români de la Universitatea Bucureoti lasând dâre de lumina...
DOUA MINUNI
Dragostea dintre divinul Kriona oi pastoriţa Radha este dezvaluita de primul roman, aoa cum afirma Rabindranath Tagore, "forţele nemarginite oi enigmele indescifrabile ale iubirii", iar cartea conţine oi un amplu studiu introductiv despre poetul Chandidas, literatura vaionava, filozofia vionuita, codul estetic al literaturii vaionave, istoricitatea lui Kriona. Maree indiana.
Interferenţe culturale indo-române este o carte în care au fost prinse într-un manunchi articole, studii, eseuri, conferinţe, axate mai ales pe teme eminesciene, organizate tematic: studii de istoria culturii indiene în contextul culturii universale, interferenţe culturale indo-române, cultura oi civilizaţie indiana de Amita Bhose, care a trait 30 de ani în România, pentru România, din dragoste pentru Eminescu.
Carmen Muoat Coman, promotoarea acestui eveniment, ne-a povestit despre vremea când era studenta Amitei Bhose: "De la Didi, cum ne ruga sa-i spunem, am învaţat disciplina unei materii, seriozitatea, dragostea pentru limba lui Tagore. Sa-ţi otii valoarea, daca o ai, sa nu faci compromisuri, sa ai coloana vertebrala indiferent cu ce consecinţe. Consecinţe care, în ceea ce o priveote, nu au întârziat sa apara.
În 1991, postul i-a fost desfiinţat de o mâna de oameni care-i doreau plecarea din ţara, caci era singura care le putea dovedi impostura profesionala. Am vazut-o atunci înnegurata oi trista, dar nu s-a lasat învinsa. Orice alta Universitate din lume ar fi fost onorata sa o aiba la catedra. În România postrevoluţionara i s-a aratat uoa Universitaţii, precum lui Maiorescu".
La 24 octombrie 1992 Didi se stingea, atingând neatinsul, devenind pulbere de stele lovindu-se de Luceafar... Studenţii ei au plâns atunci, de durere, de dor, de neputinţa, de revolta. Dor, acel cuvânt pe care atât de bine a otiut sa-l traduca în bengali. India a fost mai aproape de noi prin acest mesager al ei unic, Amita Bhose...
********************************************************
Simona Nichita, 22 februarie 2008, Adevarul TV
În cultura româneascã, cercetatoarea, scriitoarea, traducatoarea şi profesoara Amita Bhose are un loc aparte. Ea e prima traducatoare a lui Eminescu în limba lui Rabindranath Tagore, bengali.
Nascutã la Calcutta în 1933, într-o familie cu bogatã activitate culturalã şi ştiinţificã, Amita Bhose a venit în România în 1959, înscriindu-se la un curs de limba si literatura româna, pentru doi ani. Se reîntoarce în India, unde debuteaza cu articolul "Rabindranath în România". E începutul unui lung sir de articole, în bengali si engleza, despre cultura si literatura româna. Din 1971 pâna la moarte a trait în România, "tara pe care a iubit-o poate mai mult decât multi dintre români si a slujit-o cu inteligenta si condeiul ei" (Zoe Dumitrescu-Busulenga).
În 1969, apare volumul "Eminescu: Kavita (Poezii)", prima traducere a lui Eminescu în India. Amita marturisea: "Prima mea întâlnire cu poezia eminesciana mi-a produs o mare uimire. Descopeream o întreaga lume, în care Orientul se întâlneste cu Occidentul, Europa se uneste cu Asia, finitul se dezmargineste si granitele se sterg. Poezia lui Eminescu, în totalitatea ei, de la oda funebra la «Mormântul lui Aron Pumnul» pâna la epitaful purificat al poetului, «Mai am un singur dor», mi s-a dezvaluit, astfel, ca o melodie neîntrerupta, îngemanând toate hotarele timpului si ale spatiului. O asemenea experienta am avut numai cu literatura indiana. De atunci, n-am mai putut sa-l consider pe Mihai Eminescu doar un poet european. Pentru mine, Eminescu a fost si este un kavi (poet întelept) indian, un gânditor ce priveste viata prin prisma filosofiei".
La 10.02.1979 primeste aprobare pentru domiciliu stabil în România. Mai multe puteti afla pe site-ul www. amitabhose. net, înfiintat în memoria acesteia.
********************************************************************
Loreta Popa, Jurnalul National, 11/02/2008
La 9 februarie, Amita Bhose ar fi împlinit 75 de ani. Pentru cei mai tineri dintre noi e doar un nume indian. Pentru cei mai mulţi însă este omul de cultură care a făcut numele lui Eminescu cunoscut în India.
"Întâlnirea cu mult regretata Amita Bhose a constituit un moment cu totul singular. Începând de la prezenţa ei uşor exotică, de la silueta graţioasă şi mişcările delicate, dar sigure, până la ochii vii, pătrunzători şi glasul cu modulaţii muzicale întrerupte din când în când de un hohot de râs care avea şi o imperceptibilă ironie, Amita sugera de la început o personalitate puternică, în ciuda fragilităţii ei." Aşa începe Cuvântul înainte al doamnei Zoe Dumitrescu-Buşulenga la cartea "Eminescu", de Amita Bhose, apărută postum, la Editura "Mihai Dascăl editor". Cine ar fi putut-o descrie mai bine dacă nu cea care i-a fost îndrumător la teza de doctorat, având ca temă "Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu", publicată ulterior sub titlul "Eminescu şi India"? Şi prietenă mai apoi, scumpă prietenă.
Pentru prima oară, în 1969, poeziile Luceafărului erau citite în bengali, limba lui Rabindranath Tagore. Eminescu este, de altfel, cel care avea să-i schimbe destinul Amitei Bhose. Venită în România în 1959 împreună cu soţul său, s-a îndrăgostit de România şi de Eminescu. Pentru România a renunţat la confortul material, la soţ, pentru a se dedica întru totul studiilor comparatistice indo-române, traducerilor şi activităţii de profesor. Din 1972 până la moartea sa, în 1992, a format zeci de studenţi care, în ciuda statutului de cursuri facultative ale limbilor sanscrită şi bengali, au reuşit să traducă şi să publice în presa vremii poezii şi proză. Nicicând n-a fost profesor mai iubit ca domnia sa. Fosta sa studentă şi colaboratoare, Carmen Muşat-Coman, îşi aminteşte cu nostalgie de zilele când sărbătoreau zilele de naştere ale Amitei Bhose: "Ne invita la dânsa acasă, pe noi, studenţii mai apropiaţi şi foştii studenţi. Era o onoare pe care abia acum o apreciez la adevărata valoare. Atunci, nu ştiu de ce, poate fiindcă era sora noastră mai mare - aşa-i spuneam, Didi, cuvânt care în bengali înseamnă «sora mai mare», ni se părea normal ca o mână de studenţi să-i cânte departe, la mii de kilometri de casă, «mulţi ani trăiască». Din capătul mesei, zâmbind, Didi ne privea mulţumită cum ne mânjeam până la încheietura mâinii cu mâncarea indiană pregătită special pentru noi. Râdea şi ne arăta, cu degetele subţiri şi delicate, cum se adună boabele de orez în farfurie, fără să te murdăreşti precum un copil. Nu reuşeam niciodată şi ne amuzam cu toţii. Aşa mi-o amintesc, râzând şi bucurându-se că prin noi puteau transmite mai departe cunoştinţele sale".
Azi e 9 februarie. Râsul Amitei Bhose a încetat în urmă cu 16 ani, dar zâmbetul său şi munca de o viaţă se regăsesc pe site-ul www.amitabhose.net
********************************************************************************
Curierul de Valcea, nr. 5167, 9 februarie 2008
A slujit cu devotament, timp de 30 de ani, cultura română
Oare mai ştie cititorul vâlcean cine a fost Amita Bhose? Astăzi, 9 februarie, ar fi împlinit 75 de ani. O aducere aminte cred că este necesară. Pentru iubirea noastră, care nu trebuie să se stingă, faţă de scriitoarea şi profesoara care a tradus pentru prima dată în bengali, limba lui Rabindranath Tagore, versurile Luceafărului poeziei româneşti. Amitei Bhose îi vom purta, aşadar, o vie recunoştinţă, în veci, pentru că l-a făcut cunoscut pe Mihai Eminescu în India, stat al lumii demn de uimire, cu un teritoriu gigantic, atât geografic (aproximativ cât jumătate din Europa), dar şi sub aspectul populaţiei (peste un miliard două sute de milioane de locuitori, ocupând locul doi pe glob).
La îndemnul doamnei Carmen Muşat-Coman am extras din site-ul www.amitabhose.net câteva date, pe care le încredinţăm tiparului.
Amita Bhose s-a născut la Calcutta, dintr-o familie cu o intensă activitate culturală şi ştiinţifică, bunicul său, J.C. Bhose, fiind un cunoscut orientalist, membru al Societăţii Asiatice, premiat de Universitatea din Cambridge cu medalia "Cobden" pentru cercetare în indianistică. Tatălui său, S. K. Bhose, Universitatea din Calcutta i-a decernat premiul "A. N. Dev" pentru cercetare în domeniul dreptului, desfăşurând o bogată activitate pedagogică şi fiind ales membru al Senatului Universităţii din Calcutta şi al Societăţii Asiatice. Străbunicul pe linie maternă, T. N. Mitra, a fost primul licenţiat şi primul doctor în filosofie de la Facultatea de Ştiinţe Umanistice din cadrul Universităţii din Calcutta.
Amita absolvă, în 1953, Facultatea de Chimie, Fizică, Matematică a Universităţii din Calcutta, iar peste un an se căsătoreşte cu dr. Dipak Kumar Ray, inginer geolog. Îşi urmează soţul în România, venit la specializare în geologia petrolului, fiind unul dintre primii indieni care au beneficiat de acordul ştiinţific dintre cele două state. Pentru a pătrunde şi a se familiariza cu mentalitatea şi spiritualitatea poporului român, ea se înscrie la un curs de limba şi literatura română, la sfârşitul căruia, după doi ani, i se eliberează, pe baza unui examen, un certificat de cunoaştere practică a limbii române.
La Calcutta, în august 1969, apare Eminescu: Kavita (Poezii), prima traducere a poetului nostru naţional în limba bengali; prima în India şi a doua în Asia. Volumul cuprinde 35 de poezii, antume si postume, tălmăcite în bengali şi însoţite de o scurtă introducere despre viaţa şi opera lui Eminescu. Despre travaliul traducerii aflăm, ulterior, din textul unei conferinţe a sa,intitulată "Eminescu citit de indieni", susţinută la o Sesiune ştiinţifică a Universităţii Bucureşti: "Scopul meu n-a fost să obţin neapărat o traducere fidelă a corpului compus din cuvinte, ci să înţeleg mai bine spiritul poeziilor, să pătrund în profunzimea lor enigmatică şi ispititoare, să trăiesc zbuciumul prin care a trecut creatorul lor. În decembrie 1971, se înscrie la doctorat, cu o bursă din partea guvernului roman, la Facultatea de Limbă şi Literatura Română din cadrul Universităţii Bucureşti, alegând ca temă "Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu" şi având conducător ştiinţific pe prof. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga. În 1972, în calitate de colaborator, ţine un curs facultativ de limba şi literatura bengali la Universitatea Bucureşti, Catedra de limbi orientale. Va preda numai în română. Primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea în bengali a lui Eminescu.
Susţine, în 1975,teza de doctorat, stabilind câteva puncte inedite de interferenţă a culturilor indiană şi română, reliefate în creaţia eminesciană, încercând să modifice optica criticii româneşti privitoare la izvoarele de cultură indiană la care apelează Eminescu.
Februarie 1977: solicită domiciliul stabil in România, fără de care nu putea primi nici post, nici spaţiu locativ. De dragul culturii române, pentru care a făcut acest pas, în cererea pentru obţinerea domiciliului stabil declară că nu ezită să lichideze proprietăţile imobile din India şi să transfere banii în băncile din România. Este angajată, în 1978, lector suplinitor la Catedra de limbi orientale a Universităţii Bucureşti, predând cursuri practice de sanscrită şi bengali, precum şi cursuri teoretice de civilizaţie indiană şi estetică indiană. În anul universitar 1978-1979, ţine şi un curs special de cultură comparată indo-română la Catedra de Literatură Universală şi Comparată. La Editura Junimea, din laşi, îi apare teza de doctorat, sub titlul "Eminescu şi India".
Dar viaţa nu putea continua în triumf, mai cu seamă în România. În 1986, se încearcă retrogradarea Amitei Bhose pe post de asistent, prin neaprobarea normei de lector. E începutul unor sinuoase acţiuni subterane de îndepărtare a ei de la Universitate, care vor culmina în anii imediat următori revoluţiei din decembrie 1989. Dacă acestea sunt simple manevre egoiste de vânare a postului său universitar sau ceva mai mult, vom afla poate la deschiderea dosarului ei întocmit de securitate.
În 1990, sporesc presiunile asupra Amitei Bhose, menite a o face să părăsească Universitatea: o proaspătă absolventă a secţiei română-hindi pătrunde în sala de curs, prezentându-se ca adevărata titulară a lui şi ameninţând-o cu reclamaţii la minister; o alta o injuriază de câte ori o întâlneşte şi încearcă să o agreseze chiar în propria-i casă; primeşte telefoane ciudate; i se oferă voalat valută pentru a pleca din România. Nu se lasă însă intimidată, dar, după 18 ani de activitate în Universitate, postul îi este desfiinţat, în mod arbitrar. La recomandarea Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei, este reîncadrată totuşi la începutul anului universitar 1990-1991, dar salarizarea îi va fi aprobată abia peste cinci luni. Totodată, în urma unei propuneri făcute la minister din partea unui comitet de iniţiativă, format din foştii săi studenţi şi alţi oameni de cultură, propunere susţinută de o comisie din India, se înfiinţează, sub conducerea sa, un Centru de Studii şi Cercetări Indiene "Bharat tirtha" (Pelerinaj indian), având ca preşedinte de onoare pe acad. prof. dr. docent Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Centrul va funcţiona pe lângă Catedra de limbi orientale a Facultăţii de Limbi Străine din Universitatea Bucureşti. Cu foarte puţină publicitate s-au înscris la cursurile libere de sanscrită, bengali şi civilizaţie indiană peste 100 de studenţi şi salariaţi. În septembrie 1991, Centrul de Studii si Cercetări Indiene este desfiinţat, bineînţeles, o dată cu postul său. Între 20 iulie - 26 septembrie 1992, se află în India, fiind găzduită de fratele său mai mic din Calcutta. Se întoarce in România, foarte obosită, dar şi foarte fericită de a fi stabilit noi punţi de legătură între ţara de origine şi cea adoptivă. Ignoră hepatita care se declanşase în India pe fondul stresului şi al supărării cauzate de numeroasele umilinţe din ultimii doi ani şi se internează în Spitalul Colentina la 11 zile de la revenirea în ţară, după ce încheie o lucrare ştiinţifică şi după ce stabileşte ultimele amănunte în legătură cu noul an şcolar de la Universitatea Populară Bucureşti.
La 24 octombrie 1992, la ora 9 dimineaţa, în urma unei operaţii nereuşite, Amita Bhose se stinge din viaţă, aproape neştiută. Conform obiceiului indian, corpul îi este incinerat. Cei care i-au adus un ultim omagiu au fost numeroşi. Foştii săi studenţi au venit din toate colţurile ţării pentru a-şi lua rămas-bun şi pentru a-i recita din Eminescu. La dorinţa fratelui ei, urna cu cenuşă a Amitei Bhose a rămas în România, ca o împlinire firească, deşi prematură, a destinului celei care, timp de 30 de ani, a slujit cu devotament cultura română.
"Am fost acuzată pentru că am iubit România - scria ea, în 1992, înainte de a muri. Îmi recunosc vina. De dragul culturii române, cu dorinţa de a întemeia o şcoală serioasă de indianistică, m-am stabilit aici. Dacă am vrut să împart soarta poporului român, am suferit de frig, foame şi frică - acea teamă care aproape că ne-a paralizat minţile - alături de el. Nu m-am gândit să plec de aici, nici să trâmbiţez la posturile străine de radio. Scriam cu mâna în mănuşă, umblam după lumânări pentru serile fără curent, aşa cum făceau mulţi. N-am învăţat, însă, să patinez pe străzile Capitalei, pentru că în fiecare zi studenţii mă luau de mână, mă duceau la Universitate - la cursuri sau la examene - şi mă aduceau acasă. Uitându-mă la acele fiinţe înfometate, înfrigurate, deprimate moral, uneori mi se prea că vorbesc unor statui, într-o galerie de artă. Când le ascultam lecţiile, vedeam cum le-au îngheţat buzele, în temperatura camerei. Totuşi, lumina privirii lor mi-a dat puterea să rezist".
Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, în 2001: "Imaginea regretatei Amita Bhose îmi este foarte vie în minte şi în suflet. Dar de câte ori o evoc, mi se strânge inima şi nu pot evita un sentiment de vinovăţie, nu pentru mine personal, ci pentru ţara noastră pe care ea a iubit-o poate mai mult decât mulţi români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei. Binecuvântată să-i fie amintirea!"
*****************************************************************************
Stiri
10 februarie 2005
In ziua in care marele ambasador al culturii indiene in lume prof. Amita Bhose ar fi implinit 72 de ani, la Bucuresti a avut loc, sub auspiciile Ambasadei Indiei, un emotionant moment evocativ si o lansare de carte din bibliografia celei ce si-a consacrat cariera cercetarii operei eminesciene in Romania - "Eminescu", reeditata de Casa de Presa si Editura "Mihai Dascal Editor".
In prezenta ambasadorului Ajai Malhatra, a prietenilor si discipolilor fideli ai profesorului Amita Bhose, astazi specialisti reputati in indianistica, publicul prezent miercuri la sediul Ambasadei a redescoperit aspectele care au facut din Amita Bhose o personalitate unica a culturii indiene si autohtone sau a putut afla in premiera fatetele inedite ale vietii si activitatii sale din cei peste 30 de ani cat a trait in Romania.
Inainte de toate, ambasadorul Ajai Malhatra a punctat in discursul sau asupra "relatiilor romano-indiene, politice, economice si culturale, mai bune ca niciodata, fata de perioada dictaturii Ceausescu, in care tot ce tinea de India era descurajat. Astazi asistam la o intarire fara precedent a relatiilor dintre tarile noastre - comert in valoare de 130 de milioane de dolari in 2003 si de 266 de milioane de dolari in 2004, cresterea investitiilor indiene in Romania s.a."
Potrivit ambasadorului indian, marele merit al Amitei Bhose, nu doar specialist eminescolog de renume, ci si profesor foarte dedicat si iubit de studenti - preda bengali si sanscrita la catedra Universitatii Bucuresti - este acela "de a nu fi fugit din fata greutatilor de dinainte de 1990, chiar daca acasa o asteptau prietenii si caldura familiei; ea a ramas sa sadeasca in inimile romanilor dragostea si admiratia pentru India".
Din relatarile celor ce au cunoscut-o indeaproape, criticul literar Nina Stanculescu sau editorul Carmen Musat-Coman, cea care a coordonat aparitia volumului despre Eminescu sau a unei alte cartii de referinta a Amitei Bhose, "Maree indiana. Interferente culturale indo-romane" - reiese ca marea prietena a literaturii romane a ales sa traiasca intr-o tara de dupa cortina de fier si a traversat umar la umar cu studentii sai perioada cea mai grea a "Epocii de Aur" din pasiune si fascinatie pentru valorile culturale autohtone, si ca nicaieri nu s-a simtit mai iubita si mai apreciata ca in Romania.
Un fapt inedit, relatat de Carmen Musat-Coman, arata ca studentii i se adresau profesoarei Bhose in mod curent cu apelativul "Didi", care semnifica "sora mai mare", iar Nina Stanculescu a aratat ca Amita Bhose a fost venerata realmente la Iasi, orasul care are un veritabil cult pentru Eminescu. "Prima mea intalnire cu poezia eminesciana mi-a produs o mare uimire. Descopeream o intreaga lume, in care Orientul se intalneste cu Occidentul, Europa se uneste cu Asia, finitul se "dezmargineste" si granitele se sterg", consemna Amita Bhose in 1978, anul publicarii la "Junimea" ieseana a tezei sale de doctorat dedicate lui "Eminescu si India".
"Am fost acuzata pentru ca am iubit Romania. Imi recunosc "vina". De dragul culturii romane, cu dorinta de a intemeia o scoala serioasa de indianistica, m-am stabilit aici. Daca am vrut sa impart soarta poporului roman, am suferit de frig, foame si frica alaturi de el. Scriam cu mana in manusa, umblam dupa lumanari pentru serile fara curent, asa cum faceau multi, dar nici un moment nu m-am gandit sa plec de aici", declara Amita Bhose intr-un interviu in 1992, cu putin timp inaintea disparitiei sale, mult regretata pana astazi.
Miscat de cuvintele calde care au evocat-o pe Amita Bhose, ambasadorul Ajai Malhatra a promis ca se va ocupa personal sa ofere cu autograful sau volumul "Eminescu". ROMPRES
********************************************************************
Carmen Muşat-Coman, EgoPHobia.ro #16
În peisajul cultural românesc, cercetătoarea, scriitoarea, traducătoarea şi profesoara Amita Bhose are un loc aparte. Născută la Calcutta în 1933, într-o familie cu o bogată activitate culturală şi ştiinţifică, absolveşte Facultatea de Chimie, Fizică şi Matematică a Universităţii din Calcutta în 1953. În 1959, împreună cu soţul său, inginer gelog, vine în România, înscriindu-se la un curs de limbă şi literatură română, pentru doi ani. Se reîntoarce în India unde debutează în presa indiană cu articolul Rabindranath în România. E începutul unui lung şir de articole, în bengali şi engleză, despre cultura şi literatura română, din care face şi traduceri. În 1965 absolveşte Facultatea de Bengali-Engleză la Universitatea din Calcutta iar în 1971 se înscrie la doctorat, cu o bursă din partea statului român, la Facultatea de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universităţii Bucureşti. Din 1971 până la moartea sa va trăi în România, "ţara pe care a iubit-o poate mai mult decât mulţi dintre români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei" (Zoe Dumitrescu-Buşulenga). În India publică traduceri în bengali din poezia română contemporană, din Sadoveanu, Marin Sorescu, iar piese ale lui I.L. Caragiale, Mihail Sebastian văd lumina rampei. În 1969 apare, în bengali, volumul Eminescu: Kavita (Poezii), prima traducere a lui Eminescu în India.
Revenirea în România, în 1971, are şi resorturi sentimentale: "După moartea tatălui meu, va mărturisi dânsa într-un interviu, m-am întors în România ca să caut un ungher de afecţiune în mijlocul poporului român".
Din 1972 i se oferă ţinerea unui curs facultativ de limba şi literatura bengali la Universitatea din Bucureşti, iar din 1978 e angajată lector suplinitor la Catedra de limbi orientale, predând, numai în română, cursuri practice de sanscrită şi bengali si cursuri de civilizaţie şi estetică indiană. Redactează un Curs de bengali (1974) şi un Dicţionar bengali-român (1985), ambele scrise de mână, cu ajutorul studenţilor săi, tipografiile nedeţinând caractere bengaleze. De-a lungul anilor, generaţii de studenţi au cunoscut, graţie dăruirii sale, limba şi literatura lui Tagore, publicând traduceri în revistele literare ale vremii şi susţinând spectacole în sanscrită şi bengali.
Pe lângă activitatea didactică, Amita Bhose are o bogată activitate de traducător din bengali în română: Proverbe şi cugetări bengaleze (1975, Editura Albatros), Povestea prinţului Sobur (culegere de basme indiene, 1975, Editura Ion Creangă), Scrisori rupte (antologie de scrisori ale lui Rabindranath Tagore, 1978, Editura Univers, prima traducere în română a antologiei realizată direct din bengali). Stabileşte textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, tradusă de Eminescu şi rămasă în manuscris, însoţindu-l de aparatul critic respectiv. Textul va fi publicat în 1983 în volumul XIV al Operelor lui Eminescu, editate de Editura Academiei. În 1978, Editura Junimea publică teza sa de doctorat sub tiltul Eminescu şi India: "Este pentru orima oară - va nota în prefaţa cărţii prof.dr.Zoe Dumitrescu-Buşulenga - şi momentul mi se pare încărcat de semnificaţii, că o minte indiană se pleacă asupra operei eminsciene, judecând, şi nu în sine, ci în raport cu o străveche cultură a Răsăritului".
La rândul său, autoarea mărturiseşte:
"Prima mea întâlnire cu poezia eminesciană mi-a produs o mare uimire. Descopeream o întreagă lume, în care Orientul se întâlneşte cu Occidentul, Europa se uneşte cu Asia, finitul se "dezmărgineşte" şi graniţele se şterg. Poezia lui Eminescu în totalitatea ei - de la oda funebră La mormântul lui Aron Pumnul până la epitaful purificat al poetului, Mai am un singur dor - mi s-a dezvăluit astfel ca o melodie neîntreruptă, îngemănând toate hotarele timpului şi ale spaţiului. O asemenea experienţă am avut numai cu literatura indiană [...] De atunci n-am mai putut să-l consider pe Mihai Eminescu doar un poet european. Pentru mine, Eminescu a fost şi este un kavi (poet-înţelept) indian, un gânditor care priveşte viaţa prin prisma filozofiei."
Analiza textelor lui Eminescu, antume şi postume, a însemnărilor de pe manuscrise, a variantelor a deschis un unghi de perspectivă comparatistă între spiritualitatea indiană şi română nemaîntâlnit până atunci, urmărind evoluţia gândirii eminesciene în lumina gândirii indiene.
În presa străină şi românească, de-a lungul vieţii, a publicat, în periodice, peste 56 de traduceri din literatura română în bengali şi din bengali în română, peste 90 de articole şi studii. A susţinut mai mult de 100 de conferinţe şi emisiuni radiofonice şi a acordat peste 20 de interviuri pe teme culturale.
La moartea sa, în 1992, au rămas în manuscris, gata de tipar: Căruţa de lut, traducere din sanscrită a piesei Mrcchakatikan de Sudraka; Dragostea lui Radha şi Krsna, de Candidas, traducere din begali; Doi pui de cerb, antologie de poveşti pentru copii de Chitrita Devi, traducere din bengali.
Neterminate au rămas proiectele: Tagore în România (în limba bengali), Manual de limba bengali (în engleză), Manual de limba sanscrită (în română), amplul studiu Proverbe indiene şi proverbe româneşti.
Postum apar volumele:
Natyasastra, tratat de artă dramatică, traducere din sanscrită realizată împreună cu Constantin Făgeţan, 600 de pagini, Editura Ştiinţifică, 1997.
Maree indiană. Interferenţe culturale indo-române, studii şi articole, 230 de pagini, Mihai Dascal Editor, 1998.
Eminescu, cuprinzând toate textele avându-l ca obiect pe Eminescu, cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, 600 de pagini, Mihai Dascal Editor, 2001.
**********************************************************************
Comments
Post a Comment