dialog cu conf.dr. Amita Bhose, 1977, consemnat de Ecaterina Vaum
Conferenţiar doctor Amita Bhose, de la Catedra de limbi clasice şi orientale a Facultăţii de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale de la Universitatea din Bucureşti, este o mare iubitoare a literaturii româneşti. Articolele risipite prin revistele de specialitate, precum şi traducerile din scriitorii români sunt o mărturie. A tradus în limba bengali, limba vorbita la Calcutta: Un volum de Poezii de Eminescu; Caragiale: Schiţe, 0 noapte furtunoasă, 0 scrisoare pierdută; M. Sebastian: Steaua fără nume, Jocul de-a vacanţa; Al. Mirodan: Şeful sectorului suflete; Z. Stancu: Desculţ; M. Sadoveanu: Bordeienii. A alcătuit o Antologie de poezie românească, împreună cu un colectiv. Teza sa de doctorat: Eminescu şi India, susţinută în anul 1975, urmează să apară. Acum lucrează într-un colectiv condus de P. Creţia, la editarea operelor complete ale lui M. Eminescu. A scris şi o carte despre România, în limba bengali: Dincolo de lumea cunoscută.
- Cum sunteţi cunoscută printre cercetătorii pasionaţi ai operei lui Eminescu, v-aş întreba despre felul cum s-a produs prima întâlnire în acea ţară miraculos de îndepartată care se cheamă India?
- De fapt, asta nu s-a întîmplat în India. Poezia eminesciană am cunoscut-o aici, la Universitatea din Bucureşti, unde am urmat un curs de limba şi literatura română, în anii 1959-1961. Prima poezie a lui Eminescu pe care am citit-o este Ce te legeni... Profesoara mea de limba română, doamna C. Tudose, îmi spusese că poezia respectivă e inspirată din literatura populară română. La rândul meu, am sesizat un timbru specific indian şi am învăţat poezia, traducând-o în limba bengali. Spre mirarea mea, am remarcat că am tradus-o în metrul tradiţional bengalez - payar - în care au fost compuse versiunile bengali ale eposurilor sanscrite Ramayana şi Mahabharata. Mi-a venit spontan acel ritm care a încântat poporul bengalez timp de câteva secole şi încă se aude în casele ţărăneşti din Bengal - deopotrivă în statul West Bengal din India şi în Bangladesh.
-Ce vi s-a părut reprezentativ pentru spiritualitatea românească în opera lui Eminescu?
- Universalitatea lui Eminescu. Creaţia eminescienă este ca o "coloană fără sfârşit" care se înalţă spre cerul infinit al omenirii, dar îşi are temelia în pământul românesc.
-Vi se pare Eminescu un poet dificil? Mă refer mai ales la traducerile d-voastră în limba bengali, unde presupun că aţi întâmpinat greutăţi.
-Da şi nu. În genere e uşor să traduci un mare scriitor. Claritatea gândirii şi precizia exprimării te ajută să alegi cuvintele şi expresiile potrivite şi farmecul limbajului îţi dă un imbold să mergi mai departe. Pe de altă parte, e greu să transpui imaginile înrădăcinate în gâdndirea unui popor în limba unui alt popor, fiindcă un mare scriitor explorează pe deplin fondul lexicului autohton. Din fericire, limba mea - bengali - având multe imagini asemănătoare, chiar şi identice cu cele româneşti, n-am prea întâmpinat greutăţi în acest sens. Dar la Eminescu te întâmpină o altă dificultate: e un poet atât de sensibil, încât te face să confunzi sentimentele tale cu cele exprimate în poeziile sale. Pentru a evita această confuzie, adeziune chiar, trebuie să fii mereu prudent; şi prudenţa aceea, la rându-i, afectează cursivitatea traducerii.
Am lucrat aproape zece ani la un volum de poezii eminesciene în limba bengali, volum publicat în 1969. Dar ştiu eu dacă am reuşit să transmit mesajul eminescian, acel mesaj care există dincolo de cuvinte?
-Dintre lucrările de exegeză eminesciană, care vi se par mai importante pentru conturarea celui mai adecvat profil?
-Fiecare cititor descoperă un Eminescu al său şi fiecare cititor interpretează opera şi personalitatea lui Eminescu prin optica sa. Toate exegezele eminesciene sunt, astfel, utile şi importante pentru un cercetător străin, deoarece, cu sprijinul tuturor celor spuse de exegeţii români, îşi formează o imagine de ansamblu a universului eminescian.
-Care vi se par dificultăţile receptării fenomenului eminescian în străinătate?
-Deosebirea între spiritualitatea românească şi cea a ţării respective, un criteriu care aproape nu există în cazul ţării mele - India.
Comments
Post a Comment