Conferinta, Sala Dalles, 16 mai 1991 - fragment
Imaginea Indiei a fost statornicita în sufletul României prin povestirile din Alexandria, romanul hagiografic Varlaam si Ioasaf inspirat din legenda lui Buddha, traducerile lui Cosbuc din literatura sanscrita si mai ales prin poezia lui Eminescu, acelui Eminescu pe care Caragiale, prietenul sau de o viata, l-a numit "ferventul buddhist". Dragostea României fata de acea tara, geografic îndepartata dar sufleteste apropiata exista de mult, tema asupra careia am dori sa revenim.
Pe vremea lui Eminescu, România - ori Europa în general - privea India ca pamântul imnurilor vedice, filosofiei Upanisadelor si al poeziei lui Kalidasa. În viziunea Europei de atunci, India contemporana aproape nu exista. Ecourile prelegerilor lui Swami Vivekananda, despre filosofia indiana, tinute în Europa si America au fost limitate în anumite cercuri. Asa a fost situatia pâna la începutul secolului nostru.
Dintr-odata cerul întunecat din rasarit s-a luminat de ziua. Europa a aflat cu uimire ca premiul Nobel pentru literatura a fost decernat unui poet indian. Poetul se numea Rabindranath Tagore si cartea, Gitanjali - Ofranda cântecelor - o antologie de versuri tradusa de poetul însusi în engleza. Era anul 1913.
Prima aparitie în presa româneasca
Ecoul a fost imediat resimtit în România. Saptamânalul "Cosânzeana" din Orastie a publicat articolul Un poet indian, însotit de o fotografie, în numarul sau din 14 dec. 1913. Semnatarul lucrarii, F.N., a facut o succinta prezentare a operei si personalitatii poetului: "Trasaturile sale sunt ale unui adevarat poet si ceea ce izbeste la prima vedere este asemanarea pe care o prezinta cu capul lui Christ.(...) O blândete nobila se desface de pe chipul acestui fiu al Gangelui. În ochii lui straluceste poezia. Versurile sunt fermecatoare. (...) Poetul indian poseda o vasta cultura literara si artistica. (...) Dar în versurile lui, el a ramas orientalul visator si feeric, misterios si eclatant, ce se scalda în clarul albastru al lumii indiene. (...) Am citit o poema a sa în traducere franceza în care valurile Gangelui murmura melodios (...) si în care razele lunii se plimba prin ruinele de marmura ale vechilor pagode. Nu cunosc nimic mai dulce, mai diafan, mai curat ca versurile acelea".
Aceasta a fost prima apreciere a poetului nostru în tara dumneavoastra, parere valabila si azi, chiar daca au trecut peste 80 de ani. Peste doua saptamâni, în paginile aceleiasi reviste, au aparut doua poezii ale lui Tagore - Copilul si Baidera, în traducerea lui Simion Giocanu. Au fost primele traduceri românesti ale lui Tagore, realizate dupa o versiune engleza sau franceza.
................................
Comments
Post a Comment