Emisiune radiofonică, 26 mai 1991.
În ultimii ani ai vieţii sale, Mihai Eminescu s-a aplecat intens asupra culturii indiene. Chiar dacă starea precară a sănătăţii şi împrejurările neprielnice nu i-au permis să se ocupe de ea aşa cum şi-ar fi dorit, unele date biografice demonstrează că în acea perioadă gândurile sale au fost adeseori îndreptate spre India.
Mai întâi mă refer la articolul de fond al cotidianului "Timpul" din 15 iunie 1883, unde Eminescu a pomenit, după Miron Costin, legenda legată de numele Corvinilor. După ce a relatat-o a şi asociat-o cu legenda Sakuntalei din eposul indian Mahabharata. A fost una dintre ultimele lucrări ale sale apărute în ziarul respectiv.
Apoi, mă gândesc la manuscrisul Gramaticii sanscrite rămas la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi. În cea de-a doua perioadă ieşeană, când lucra ca subbibliotecar, Eminescu traducea Gramatica sanscrită mică a cunoscutului lingvist Franz Bopp din germană în română. Înalta ţinută ştiinţifică a tălmăcirii precum şi aspectul îngrijit, estetic al manuscrisului i-au derutat pe biografii poetului pentru multă vreme. S-a crezut că lucrarea a fost realizată în prima perioadă ieşeană. Am avut cinstea de a stabili textul şi de a îngriji editarea manuscrisului în "integrala Eminescu", apărută sub egida Academiei Române. Această traducere neterminată a fost inclusă în volumul XIV al Operelor, în 1982. Cercetând atestările memorialistice s-a constatat atunci că Eminescu s-a angajat să traducă lucrarea respectivă în perioada 1884-1886. Gramatica sanscrită a fost ultimul său act cultural de mare anvergură.
Poezia Kamadeva, inspirată din mitologia indiană, a apărut în revista ieşeană Convorbiri literare, pe data de 1 iulie 1887. Ea a fost găsită pe jos în odaia lui Eminescu, la Botoşani. A fost prelucrarea unei ciorne mai vechi. La acea dată n-avea manuscrisul vechi la îndemână; a definitivat-o din memorie. În ciuda bolii prin care trecuse, varianta finală a fost mult mai reuşită decât ciornele anterioare. Ultima poezie tipărită în timpul vieţii sale a exprimat gândurile poetului despre un zeu indian. În iulie 1987, am publicat un studiu asupra acestei poezii în aceeaşi revistă ieşeană, "Convorbiri literare", unde apăruse poezia cu o sută de ani în urmă.
Două mărturisiri cu caracter biografic sunt interesante din acest punct de vedere. În primăvara anului 1889, Mite Kremnitz l-a întâlnit pe Eminescu într-o sală de teatru din Bucureşti. Poetul i-a spus că traducea din sanscrită. A doua zi a fost internat în ospiciu. Prezenţa Indiei a fost marcată în ultima conversaţie înregistrată în starea lucidă a poetului.
În luna iunie din acelaşi an a fost lovit în frunte cu o piatră. În cadrul unui proces medico-legal încheiat pe data de 12 iunie 1889, şi-a depus mărturia. Acestea au fost ultimele sale cuvinte atestate. Fiind întrebat de judecător ce ar dori să facă după însănătoşire, a răspuns că va studia diferite materii, între care şi limba sanscrită. Aceasta i-a fost ultima dorinţă.
Peste trei zile, sufletul său a părăsit corpul - partea sa muritoare - aşa cum spunea singur în glumă.
Cu ocazia împlinirii celor o sută şi doi ani de la trecerea la nirvana a poetului nemuritor, îngăduiţi-mi, stimaţi ascultători, să vă citesc traducerea bengaleză a poeziei Kamadeva realizată de mine. Aşa cum ştiţi, poezia eminesciană începe cu următoarele versuri:
"Cu durerile iubirii/ Voind sufletu-mi să-l vindic,/ L-am chemat în somn pe Kama-/ Kamadeva, zeul indic."
Nu am încercat să redau ritmicitatea poeziei originale. Deoarece ea tratează o temă aparţinând literaturii sanscrite, care apare şi într-un poem al lui Kalidasa, am preferat s-o traduc într-un limbaj sanscritizant, şi într-un ritm lent, aşa cum i-ar fi plăcut poetului indian.
Comments
Post a Comment