Manuscrisul gramaticii sanscrite pe care-l reproducem aici se află in Biblioteca Centrală Universitară "M. Eminescu" din Iasi, sub cota 357 I-30(I-III). Cele trei caiete autografe cuprind traducerea, neterminată, a lucrării Kritishe Grammatik der Sanskrita-Sprache in kurzerer Fassung de Franz Bopp (Berlin, 1845), carte fundamentală a gramaticii sanscrite intr-o limbă europeană. In traducere se află intercalate pe alocuri pagini transcrise după Glossarium comparativum linguae sanscritae al aceluiaşi autor (Berlin, 1867).
(...) O atare pasiune şi preocupare pentru limba sanscrită ne obligă să ne intrebăm ce anume l-a determinat pe Eminescu să-şi indrepte strădaniile in această direcţie mai ales că foarte puţini cărturari români din secolul trecut s-au ocupat de limba veche a Indiei. B. P. Hasdeu si Lazăr Săineanu au publicat câteva lucrări despre cultura Indiei antice, vorbind, in treacăt, şi despre sanscrită. Intre contemporanii lui Eminescu, numai V. Burlă si C. Georgian s-au angajat in studierea acestei limbi. Spre deosebire de ei, Eminescu nu era obligat la eforturile şi la competenta unui specialist, deci interesul său pentru sanscrită n-a fost legat de nici un motiv profesional.
După convingerea noastră, pasiunea lui Eminescu pentru sanscrită a pornit de la interesul său in filozofia indiană. Ni se pare că Eminescu a intuit o legătură intre filozofie şi stiintele exacte ; de aceea s-a documentat in cele două materii pentru a ajunge la descifrarea enigmei inceputului lumii. Dintre toate miturile cosmogonice pe care le-a cunsocut, cele din Rgveda (Rv. X, 121 si 129) i-au părut cele mai raţionale, şi le-a integrat in propria-i creaţie, de ex. in Scrisoarea I şi Rugăciunea unui dac.
Totodată el si-a dat seama de faptul că pregătirea in filozofia indiană necesită pregătirea in filologia sanscrită, fiindcă este imposibil să inţelegi teoriile metafizice indiene fără să cunoşti subtilităţile limbii sanscrite.
Manuscrisul de fata şi traducerea unui imn din Rgveda (ms. 2262, f. 116r-v) demonstrează insuşirile sale in această direcţie. Am comentat traducerea imnului intr-o lucrare anterioară a noastră (70). Sintem de părere că Eminescu a ştiut sanscrită suficient de bine pentru a inţelege un text sanscrit cu ajutorul notelor şi al traducerilor intr-o limbă europeană, ca orice cititor nespecialist care doreşte totuşi să aibă un contact nemijlocit cu textele originale.
Eminescu a fost inzestrat cu exigenţă stiintifică şi cu sensibilitate artistică, cele două calităti necesare pentru aprofundarea culturii indiene antice. Grija şi exactitatea cu care a tradus Gramatica lui Fr. Bopp dezvăluie că, cel puţin in perioada traducerii, Eminescu poseda cunostintele teoretice despre limba sanscrită la cel mai bun nivel al ştiinţei vremii sale.
Contribuţiile contemporanilor lui Eminescu la popularizarea culturii indiene in România trebuie amintite cu recunoştinţă. Printre aceste contribuţii putem afirma că traducerea gramaticii lui Bopp realizată de Eminescu reprezintă lucrarea cea mai amplă si mai valoroasă in filologia sanscrită din epoca respectivă in România.
(Amita Bhose, Franz Bopp, gramatica critică abreviată a limbii sanscrite, in Opere, vol. XIV. Ed. Academiei, 1983)
Comments
Post a Comment