Interviu realizat de Adrian Riza, în 1978, publicat în Romanian News. În româneste de Oana Nica.
Specialista în literatura comparata, cercetatoarea indiana Amita Bhose îsi desfasoara de câtiva ani activitatea în România. Pasionata de fenomenul literar românesc, ea s-a aplecat îndelung asupra personalitatii si operei lui Mihai Eminescu. Înca din India îi tradusese pe Eminescu, Creanga si Caragiale, marii clasici ai literaturii române. Rezultatele studiilor asupra lui Eminescu au facut obiectul tezei sale de doctorat la Universitatea din Bucuresti, ulterior incluse în cartea Eminescu si India, publicata anul acesta de Editura Junimea, din Iasi. Ultimul numar al revistei Caietele Eminescu a publicat un nou studiu al Amitei Bhose asupra traducerii Gramaticii sanscrite a lui Fr. Bopp, realizata de marele poet român. Cercetatoarea indiana preda bengali la Universitatea Bucuresti.
- Când ati auzit pentru prima data de Eminescu?
- Copil fiind, la o ora de geografie am aflat de o tara numita România. În 1959 am venit în România sa studiez literatura româna si cultura româna în general. Atunci l-am descoperit pe Eminescu.
- Va amintiti care a fost prima poezie de Eminescu pe care ati citit-o?
- Sigur ca-mi amintesc! Ce te legeni, codrule?. Pe care am încercat sa o traduc de îndata ce am citit-o.
-Ce v-a impresionat atât de mult, sau mai degraba ce v-a impresionat cel mai mult la Eminescu?
-Indianismul lui.
- S-a vorbit mult despre interesul lui Eminescu pentru India si pentru Orient în general, dar am sentimentul ca cei care au facut-o nu au avut o idee foarte clara despre notiunile implicate si le-au diluat semnificatiile esentiale. Dumneavoastra sunteti în masura sa vorbiti despre aceasta în deplina cunostinta de cauza si, deci, cu competenta. Ce ne puteti spune despre indianismul lui Mihai Eminescu?
- Sunt, desigur, lucruri usor de dovedit: de pilda, faptul ca a cunoscut si asimilat Imnul vedic în Scrisoarea I. Acesta este un punct cu care toti cercetatorii trebuie sa fie de acord. Dar mai sunt si alte legaturi mai subtile cu indianismul. Sunt poezii eminesciene în care orice indianist descopera imediat vechile surse indiene, dar la care "românistii" pot obiecta, gasindu-le originea în folclorul românesc sau în literatura româna veche. Aceasta ne duce la concluzia ca legaturile dintre India si România, dintre India si Europa în general sunt mai vechi decât se crede de obicei. Aceasta este o arie mai putin investigata, poate mai greu de abordat, dar în care sunt detectabile legaturi foarte vechi si foarte profunde.
Parerea mea este ca, fiind un poet atât de profund atasat de fondul arhaic românesc, are, tocmai de aceea, multe în comun cu vechea filozofie indiana ti fondul arhaic indian.
-Cunoasteti, desigur, manuscrisele lui Eminescu ce-i tradeaza interesul pentru sanscrita. "Setea de absolut" a acestui poet mare si profund s-a manifestat în toate întreprinderile sale. Interesul pentru vechea filozofie indiana l-a determinat sa studieze sanscrita.
- M-am ocupat de aceste manuscrise în teza mea de doctorat. Eminescu a fost un om extraordinar. Si, cu certitudine, si un student extraordinar. A studiat la Universitatea din Berlin, unde a participat la cursurile profesorului Weber, unul dintre cei mai mari indologi ai timpului. Notitele luate la cursuri exista înca si este usor de observat ca el nu se limita la cursul lui Weber. Eu personal cred ca a examinat multe alte surse în bibliotecile din Berlin si Viena. Cineva ar trebui sa mearga la arhivele acestor biblioteci. Stim ca se apucase sa scrie un manual de gramatica sanscrita. Manuscrisul, neterminat, se afla la Biblioteca Universitatii din Iasi. A zacut acolo, ignorat aproape complet, vreme de exact 100 de ani. Eminescu a început sa lucreze la el în 1876, iar eu am avut privilegiul sa-l studiez în 1976. Am parcurs manuscrisul iar acum este gata pentru editia academica a Operelor complete, unde va aparea în volumul 13. În primul rând, si cel mai important, am fost impresionata de scrierea lui perfecta. Vechea scriere indiana este un lucru dificil si complicat chiar si pentru un indian educat, cu atât mai mult pentru un student strain. Eminescu cunoaste foarte bine principiile fonetice desi se pare ca nu a auzit niciodata un indian vorbind. Oricum, nici profesorul Weber nu a fost niciodata în India.
În ce priveste principiile gramaticale, Eminescu dovedeste si aici o cunoastere riguroasa. Am constatat asta din greselile pe care le-a corectat el însusi în manuscris. Aceasta lucrare este valoroasa, în opinia mea, nu numai ca manuscris al celui mai mare poet român, dar si în sine.
- Stiti cu siguranta de interesul lui Eminescu pentru legaturile dintre fondul arhaic european, care-l include si pe cel românesc - dacic -, si vechile doctrine filozofice indiene. Care este parerea dvs. ?
- Eminescu m-a trimis la geto-daci. O sursa te trimite întotdeauna la alta. Am ajuns la geto-daci încercând sa depistez sursele indiene ale lui Eminescu. Am început sa studiez aceasta problema relativ recent si înca nu sunt în masura sa trag concluzii. Ma tem ca dupa un studiu amanuntit am sa ajung sa ma contrazic pe mine. Dar înca simt acum ceea ce am simtit când am venit prima data în România. Avem lucruri foarte profunde în comun. Suntem popoare foarte vechi, cu radacini foarte adânc înradacinate în istorie. As putea face o paralela foarte interesanta între mitologia geto-daca si conceptiile vedice. De pilda, conceptia despre nemurirea sufletului. Iar similaritatea riturilor funerare la indieni si daci este imposibil sa fie accidentala. Cu ajutorul unor specialisti indieni si români sper sa pot ajunge la concluzii mai precise. Pot sa va spun ca am sprijinul tuturor marilor specialisti români. În India, m-am bucurat de asistenta acordata de dr. Sukuman Sen, un mare lingvist, si de cea a raposatului profesor Sunitikuman Chatterji. Toti cercetatorii indieni cu care am luat legatura au fost foarte interesati si s-au oferit sa ma ajute.
- Activitatea pe care o desfasuratoi aici poate fi privita ca una dintre cele mai eficiente exemplificari ale schimburilor culturale. Aceste schimburi între România si India sunt realmente semnificative. Exista chiar o cântareata românca de muzica indiana care face turnee în toata lumea cântând cântece indiene.
- Nu este singura. Studentii de la Sectia de hindi de la Universitatea Bucuresti cânta foarte bine în hindi si bengali. Una dintre ei, Eugenia Marin, a înregistrat un cântec al lui Tagore pentru televiziunea din Calcutta. Trebuie sa va spun ca pâna nu i-au anuntat numele, nimanui nu-i trecuse prin minte ca este straina. Schimburile culturale reale pot fi realizate prin cercetare amanuntita si printr-o ampla cunoastere. Din pacate, limbile noastre moderne sunt foarte putin cunoscute în România, iar în Îndia, limba româna este cunoscuta doar de inginerii si tehnicienii care au învatat în tara dumneavoastra. La Universitatea Bucuresti se studiaza trei limbi indiene: sanscrita, hindi si bengali. Avem studenti buni si constiinciosi. Exista, de asemenea, Societatea de studii orientale, condusa de profesorul Poghirc, care a fost în India împreuna cu unul dintre vice-presedintii societatii, dr. Sergiu Al-George. Au fost foarte bine primiti si s-au bucurat de o calda apreciere. Studiile indiene se pot lauda cu o traditie în România, dar în ultimii ani s-au asezat niste baze mai solide. Începutul a fost facut si cred ca exista si perspective favorabile.
-Ce ne puteti spune despre traduceri?
- S-a facut mult în aceasta privinta. Remarcabile sunt traducerile lui Sergiu Al-George, sau cele mai vechi ale lui Theofil Simensky, incluse într-o editie - aparuta nu de mult - supravegheata de profesorul Poghirc cu grija si întelegere pentru originalul sanscrit. S-au facut, de asemenea, traduceri din Tagore. Totusi, traducerea lui Tagore este o problema. Când îsi publica lucrarile în limba engleza, el însusi obisnuia sa prescurteze si sa modifice parti ale lucrarilor, realizând cât de greu este uneori sa gasesti echivalente pentru bengali. Un critic indian spunea ca "cel mai dificil lucru atunci când îl traduci pe Tagore este Tagore însusi". Îndraznesc sa spun totusi ca se pot realiza versiuni mai bune. Am tradus corespondenta lui Tagore, care este acum în tipar la Editura Univers. Lucrez acum la o culegere din operele lui Tagore, pe care sper s-o duc la bun sfârsit cu ajutorul studentilor mei. În acest fel, perspectivele unei cunoasteri reciproce, de largire a vechilor legaturi dintre popoarele noastre sunt în directa legatura cu ceea ce facem acum.
Comments
Post a Comment