Skip to main content

Conferințe radiofonice - Dharma și religie

Dharma şi religie


20 mai 1990, emisiune radiofonică

Cuvântul sanscrit dharma, adeseori tradus ca "religie", a fost derivat din verbul dhri, însemnând a ţine, a întreţine, a suporta, a îndeplini o datorie etc. Substantivul dharma semnifică ceva care are temelii ferme; nuanţele lui numeroase includ: datorie, drept, dreptate, virtute, morală, religie, faptă bună şi totodată fire şi caracter. Cuvântul "religie" reprezintă aşadar o conotaţie a cuvântului sanscrit "dharma" şi nu sensul său multidimensional.

Fireşte că implicaţiile termenului se datorează complexităţii conceptului. În gândirea indiană, ideea de dharma îşi are obârşia în noţiunea de rita - ordinea cosmică. Un număr de imnuri din Rigveda susţin existenţa unei ordini cosmice, căreia se supun atât materia cât şi spiritul. Este o regulă, care guvernează mersul astrelor, succesiunea anotimpurilor, fluxul apelor precum şi evoluţia morală a oamenilor, a societăţii umane în general. Departe de a căuta să-l degradeze pe om într-un regn inferior, conceptul crede în însufleţirea naturii. În mintea indiană, natura este o prezenţă vie, cu care omul comunică.

În perioada tardivă a Vedelor, scripturile au stabilit cele cinci datorii ale omului social - datoria faţă de zei, înţelepţi, strămoşi, oameni, precum şi faţă de alte fiinţe. Pentru a-şi dezvolta calităţile morale şi atitudinea spirituală, omului de bun simţ i se cere să aibă respect faţă de toţi şi să-i iubească pe toţi. Omul are datorii morale, mai ales faţă de el însuşi, să realizeze o trăire armonioasă, integrarea în viaţa cosmică, din care el face parte.

De la bun început, dharma a însemnat o evoluţie lăuntrică şi nu o doctrină instituţionalizată, impusă din afară. Neînţelegerea spiritualităţii indiene în unele cercuri occidentale porneşte de la traducerea nefericită şi neadecvată a "dharma" prin "religie". În tradiţia europeană, o religie necesită un propăvăduitor şi o carte fundamentală. Din acest punct de vedere, religiile care au izvorât în India nu se potrivesc accepţiei termenului european "religie".

Religia hindusă, cea mai veche religie existentă azi pe pământ, n-a fost înfiinţată de nimeni. Ea a evoluat din cultura şi gândirea popoarelor indiene în decursul secolelor. Scripturile susţin că ea este sanatana dharma, Legea eternă. Deşi buddhismul şi jainismul au fost întemeiate de Buddha şi, respectiv, Mahavir în secolul VI înaintea lui Hristos, ele, ca şi hinduismul, nu au nici o carte anume fundamentală. Mentalitatea indiană respectă tradiţia, dar crede şi în evoluţia gândirii umane. Logica indiană se îndreaptă spre căutarea Adevărului, şi Adevărul este Marele Necunoscut, probabil Marele Anonim, cum ar fi spus Lucian Blaga. În cele trei religii antice, care îşi au obârşia în India, dharma reprezintă perceptele etice, conduita morală.

În Bagavdgita, Krişna afirmă: "Pentru salvarea celor buni şi distrugerea celor răi, pentru statornicirea Legii, mă nasc din yuga în yuga" (în traducerea lui Sergiu Al-George); yuga însemnând una dintre cele patru vârste ale omenirii. Bun cunoscător al filosofiei culturii indiene, implicit al filosofiei limbii sanscrite, traducătorul a folosit termenul Lege pentru dharma, cea mai potrivită nuanţă în acest context.

Tocmai pentru că hinduismul este o cultură, un mod de a privi şi a trăi viaţa, el a fost, iniţial, atât de generos, deschis şi tolerant. Totuşi, la începutul mileniului nostru, motivele istorice au determinat închistarea societăţii hinduse. Ca să se apere de alte culturi, care căutau să-i impună Indiei religiile lor, hinduismul a accentuat rigiditatea canoanelor până la exagerare. În pofida faptului că sute de mii de indieni au îmbrăţişat alte religii, de voie sau de nevoie, majoritatea populaţiei indiene de azi aparţin credinţei hinduse.

În secolul trecut şi în secolul nostru, mari spirite indiene ca Ram Mohun Roy, Ramakrisna Paramhamsa, Rabindranath Tagore, Swami Vivekananda şi Mahatma Gandhi au insuflat poporului indian sensul originar şi esențial al conceptului dharma. Ce a însemnat dharma pentru Tagore? O voi discuta cu o altă ocazie. Închei astăzi cu două versuri ale lui Swami Vivekananda: "Pe unde îl cauţi pe Dumnezeu? Nu vezi că El se află în faţa ta, sub multiple forme? Cel care îşi iubeşte semenii Îl slujeşte pe Dumnezeu".

Comments

Popular posts from this blog

"Am fost acuzata pentru ca am iubit România. Îmi recunosc "vina". De dragul culturii române, cu dorinta de a întemeia o scoala serioasa de indianistica, m-am stabilit aici. Daca am vrut sa împart soarta poporului român, am suferit de frig, foame si frica - acea teama care aproape ca ne-a paralizat mintile - alaturi de el. Nu m-am gândit sa plec de aici, nici sa trâmbitez la posturile straine de radio. Scriam cu mâna în manusa, umblam dupa lumânari pentru serile fara curent, asa cum faceau multi. N-am învatat, însa, sa patinez pe strazile Capitalei, pentru ca în fiecare zi studentii ma luau de mâna, ma duceau la Universitate - la cursuri sau la examene - si ma aduceau acasa. Uitându-ma la acele fiinte înfometate, înfrigurate, deprimate moral, uneori mi se parea ca vorbesc unor statui, într-o galerie de arta. Când le ascultam lectiile, vedeam cum le-au înghetat buzele, în "temperatura camerei". Totusi, lumina privirii lor mi-a d...

Conferință - India în cultura lui Eminescu

India în cultura lui Eminescu Conferinţă ţinută (posibil) la 27 octombrie 1972 la Festivalul de poezie de la Iaşi Înrudirea gândirii eminesciene cu filozofia indiană a fost semnalată pentru prima oară în 1889, de către un gazetar craiovean, Gheorghe D. Pencioiu, care a sesizat izvorul imaginii cosmogonice din Scrisoarea I într-o traducere germană a Rgvedei . În secolul care a urmat, mai mulţi exegeţi români şi străini s-au preocupat de sursele indiene ale inspiraţiei poetului român. Ca rezultat, aproape douăzeci de opere eminesciene, scrise între 1870 şi 1887, au fost puse sub semnul influenţei indiene. În unele lucrări, Eminescu se referă explicit la India, iar în altele, legăturile se manifestă prin idei sau prin texte. Apariţia atât de frecventă şi pe o perioadă atât de lungă a ideilor indiene nu se remarcă la nici un alt scriitor român, fapt care indică o preocupare statornică şi o cunoaştere amplă a[le] lui Eminescu în domeniul literaturii indiene. Dar materialel...

Bibliografie

Bibliografie Traduceri apărute în periodice (a) În India 1-3. I.L. Caragiale, Domnul Goe, Triumful talentului, Urgent , în Saptanik Basumati , Calcutta, 1964-1965. 4-5. M. Sadoveanu, O poveste de demult , în Gharani , Calcutta, 28.2.1966; Pădurea , în Saptanik Basumati , Calcutta, 3.3.1966. 6. I. Agârbiceanu, Floarea soarelui , în Almanahul Srimati , 1968. 7-8. Z. Stancu, Constandina, în Almanahul Chandita , Calcutta, 1970; Desculţ , în Navajatak , Calcutta, 1971-1972. 9-10. T. Arghezi, Poezii , în Navajatak , Calcutta, 1972. 11. Al. Mirodan, Şeful sectorului suflete , în Almanahul Bohurupee , 1972. 12. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Rabindranath Tagore (eseu), în Navajatak , 1973. 13. Sergiu Al-George, Note indiene , în Jugantar , Calcutta, 3.1.1973. (b) În România 14. Maitreyee Devi, Poezii (în colaborare cu V. Porumbacu), în Secolul 20 , Bucureşti, 1973. 15-16. D. Bhattacharya, Sakuntala and Indian Intellectuals ; Tagore, Robinson Crusoe and Don Quijote (...