Ritmul cosmic in lirica eminesciană "Melodica şoptire a râului, ce geme,/Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor, / Cântarea în cadenţă a frunzelor, ce freme, / Născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor" (Din străinătate), scria Eminescu în 1866. Stând la Cernăuţi, adolescentul asista cu sufletul la muzica naturii locului natal. Simţul ritmului şi sensibilitatea auditivă se fac remarcate chiar de la primele manifestări ale geniului său poetic. Ceva mai târziu, în Sara pe deal (1872), poezie ce se singularizează ca pastel rural în lirica eminesciană, se stabileşte o rezonanţă ritmică între teluric şi cosmic, atât pe plan vizual, cât şi pe cel auditiv. Urcarea turmelor pe deal se asociază cu scăpărarea stelelor pe cer; trecerea lunii se asociază cu mişcarea ochilor fetei privind prin frunziş, iar plutirea norilor realizează o euritmie cu conturarea treptată a streaşinilor în clarul lunii. Jalea buciumului pe deal, murmurul fluierelor în stână, scârţâitul cu
Site dedicat primei traducătoare a lui Eminescu în Asia, esteticiană a operei eminesciene, doctor în Eminescu, profesoară la Universitatea de București, scriitoare și traducătoare.
Comments
Post a Comment