Publicat în revista Ramuri, 1982
- Ştie oare Sergiu Al-George "limba indiană"? De câte ori am fost nevoită să răspund la această întrebare, de atâtea ori mi-am pus întrebarea: cum a reuşit acest intelectual român, de formaţie medicală, să stăpânească limba sanscrită cu o atare desăvârşire, prin care era demn de invidiat chiar de indienii înşişi?
În cursul contactului meu cu România, de peste 20 de ani, am remarcat o deosebită atracţie pentru India în sufletul oricărui român. În nici o altă ţară, la nici un alt popor n-am întâlnit o pasiune atât de enigmatică faţă de India. India este un vis, un farmec, un mister pentru români.
Interesul lui Sergiu Al-George şi-a avut punctul de plecare în acel sentiment românesc, dar ochii săi pătrunzători l-au dus mult mai departe, spre căutarea spiritului indian. Sergiu Al-George nu s-a oprit nici la filmele lacrimogene indiene, nici la jurnalele de călătorie, scrise de europeni. Ele îi plăceau, fiindcă iubea India, şi nu invers. Totodată, indianistul român a fost capabil să discearnă între imaginea falsă a Indiei şi sufletul - atman - indian, care se ascunde în învelişurile acestei falsităţi şi falsificări.
Sergiu Al-George a putut să cunoască India adevărată, fiindcă a fost un român adevărat în gând şi în suflet. Cunoştea şi iubea fondul arhaic al culturii române. Îl cerceta cu rigoarea ştiinţifică a unui bărbat şi cu sensibilitatea gingaşă a unei femei. Acest caracter de androgin al intelectualităţii cercetătorului l-a ajutat să se apropie de universul indian, creat prin unirea lui purusa - principiul masculin - cu prakrti - principiul feminin. Mi se pare probabil că tocmai această latură a caracterului său îl determinase să traducă tratatul sistemului Sankya din filozofia indiană, conform căruia procesul creaţiei porneşte din interacţiunea acestor două principii.
Lectura operelor lui Sergiu Al-George, precum şi conversaţiile particulare, uneori pătrunse de melancolia nostalgică, alteori aprinse de polemici fierbinţi, îmi revelau o minte veritabil indiană nu de azi, ci a epocii de aur a istoriei indiene.
- Trăim în secolul XX şi nu în vremea lui Kalidasa, nici în cea a lui Panini - îi spuneam adeseori.
- Rău faceţi - era răspunsul de totdeauna. "Sergiu are o structură mentală asemănătoare celei a marilor sanscritişti indieni, de pildă Gauri Nath Sastri. Altfel n-ar fi găsit atâtea rasa - seva - într-o materie atât de seacă, cum e gramatica lui Panini", a observat, pe bună dreptate, un intelectual indian.
Panini a fost mult mai mult decât preocuparea ştiinţifică a lui Sergiu. A fost chiar trăirea sa lăuntrică. De la regulile conducerii auto până la ritmul zborurilor de păsări în câmpiile indiene, totul i-a fost explicabil cu ajutorul formulelor lui Panini.
Această "Panino-manie" îl îndepărta pe Sergiu de mulţi indeni. De ce acest european straniu dezgroapă "o limbă moartă" - se mirau unii - pe când noi, indienii, am îngropat-o de mult sub lespezile ştiinţei împrumutate din Europa?
În acelaşi timp, indienii care au preocupări culturale sau ştiinţifice au găsit la Sergiu Al-George unica oază (la care s-au adăugat acum oazele formate de tinerii inspiraţi de prelegerile sau operele sale) într-o ţară străină. Profesorii indieni veniţi prin acordul cultural, de pildă, P. Vidyasagar Dayal, I.N. Chaudhuri, d-na Usha Chaudhuri şi S.B. Singh, au găsit un adevărat prieten în Sergiu. Au găsit o mică India în casa lui. Savanţii indieni care au vizitat România pentru a cunoaşte cultura acestei ţări s-au întors cu amintirile surprizei plăcute de a întâlni un fiu spiritual al Indiei pe pământul României.
"Dintre toţi europenii pe care i-am cunoscut, Sergiu Al-George mi-a fost cel mai apropiat" -a scris lingvistul şi comparatistul V.N. Mishra profesorului S.B. Singh.
Intelectualii şi oamenii de cultură din India, pe care i-a întâlnit Sergiu în India în 1972, nutresc o deosebită admiraţie amintirii sale. În serile de primăvară şi în dimineţile de toamnă, aşezându-se lângă "trandafirul japonez" înflorit pe balconul înmiresmat de "mâna maicii domnului", Sergiu îşi aducea aminte de zilele petrecute cu prof. P.C. Gupta, vicecancelarul Universităţii Visva- Bharati (centrul universitar înfiinţat de Tagore la Santiniketan), cu scriitoarea Maitreyi Devi, cu poetul N.Bharadwaj, bibliotecar la Biblioteca naţională şi, mai ales, cu actorul Sekhar Chatterjee în Calcutta, cu care rămăsese bun prieten. Acum doi ani, văzându-l în filmul Vânătoarea neobişnuită, a sărit de pe scaun şi a strigat, emoţionat, "Sekhar! Sekhar!"
Vorbea cu multă însufleţire de conferinţele ţinute în diferite universităţi din India, de vestigiile culturale pe care le-a vizitat, mai ales de
cel buddhist din Sarnath.
- Te-a dezamăgit cumva India reală? Ţi-a dărâmat visul pe care l-ai zămislit? îl întrebasem în 1972.
- Dimpotrivă. L-a completat şi l-a îmbogăţit. Mi-au lăcrimat ochii când am văzut norii indieni, din avion. Ei mi-au amintit de Norul mesager al lui Kalidasa. Acum, când mi-a scris un indian că la prima sa venire în România, într-o primăvară, caişii şi cireşii înfloriţi i-au adus aminte de unele versuri din Naşterea lui Kumara de Kalidasa, instinctiv am pus mâna pe telefon să formez numărul lui Sergiu.
Dar atunci, când am comunicat impresiile oaspetelui român despre India în presă, câte scrisori de admiraţie n-am primit din Calcutta, oraşul meu de baştină, oraşul indian pe care Sergiu l-a iubit cel mai mult?
- Dar mizeria Indiei nu te-a deranjat?
- Nu există nici o mizerie în India. Există în ochii celor care o văd. I-au plăcut aglomeraţiile de pe străzile prăfuite, stolurile de vrăbii,
cirezile de vaci, chiar şi căţeii rătăciţi care scheunau în centrele marilor oraşe. Nu i-a convenit să stea în hotelurile de lux în stil european, unde fusese cazat. Cerea să fie mutat în hoteluri modeste, unde să poată bea apă dintr-un ulcior de lut - purnaghata.
Toate acestea i-au completat panorama vieţii indiene. La fel ca poeţii anonimi vedici, îl rugase parcă pe Soare să descopere "vasul de aur" al adevărului. Sau ca Rabindranath Tagore, îi ceruse parcă cerului să dea la o parte cortina albastră şi să-i dezvăluie lumea pierdută a fericirii. Nu numai prin cuget, ci şi pe viu Sergiu a întâlnit o "lume ce gândea în basme şi vorbea în poezie" în India din secolul XX.
Ca şi Eminescu şi Brâncuşi, marii săi înaintaşi, Sergiu Al-George a fost martor al Indiei eterne, fiindcă tocmai acolo stătuse faţă-n faţă cu marele infinit. Lotusul inimii sale se identificase cu lotuşii lacului din Benares.
- Cum te-a impresionat a doua vizită? - l-am întrebat la telefon în seara zilei de 10 noiembrie 1981, la întoarcerea sa din Benares, unde a participat la Congresul internaţional de sanscrită, fiind unul dintre cei 12 oaspeţi ai UNESCO.
- Am avut mari fericiri. Nu mai am nimic de dorit. Am spus "adio" Indiei.
Avusese şi mari mulţumiri. Se întâlnise cu indianiştii străini, de ex. Jean Filliozat din Franţa, cu care coreponda. Prin intervenţia profesorului Gheorghe Anca, lector de limba română la Universitatea din Delhi, a ţinut o conferinţă la catedra de filozofie a acelei universităţi. D-na Margaret Chatterjee, poetă şi savantă de origine britanică, şefa catedrei, şi-a găsit ecoul ideilor sale despre concepţia metaforei în filozofia indiană în ideile lui Sergiu şi ale lui Lucian Blaga, comunicate de conferenţiarul român.
Ca urmare a discuţiilor, d-na Chaterjee a rămas cu impresia că "înţelegerea de către profesorul Al-George a spiritului culturii indiene stă mărturie că el a fost capabil să preţuiască semnificaţia temelor cosmice precum şi contribuţia ştiinţifică, atât de greu accesibilă, a unui mare maestru ca Panini". Scrie cunoscuta specialistă în continuare, în ziarul Patriot din New Delhi (27.12. 1981): "Părea să fi avut presimţirea că acesta avea să-i fie ultimul pelerinaj... Prin plecarea dintre noi a profesorului Sergiu Al-George, India a pierdut într-adevăr un bun prieten şi un profund exeget."
Aceste două aspecte ale personalităţii marelui indianist au stârnit respect în inimile tuturor indienilor care îşi iubesc ţara şi îi preţuiesc cultura. "La prima mea întâlnire cu Sergiu am avut o senzaţie inexprimabilă - îmi scrie Excelenţa sa, Asok Kumar Ray, fostul amabasador al Indiei în România - era parcă o vibraţie. S-a trezit o convingere fermă în străfundul inimii mele, că am dat de un mare suflet, în care s-au întrunit intelegenţă, erudiţie şi omenie, un om care a pornit pe calea ştiinţei pentru a-şi însuşi o înţelegere mai profundă a vieţii, şi care nu-şi foloseşte inteligenţa sau erudiţia doar în scopul polemicii... Mulţi pot să fie savanţi cucernici, erudiţi nemaipomeniţi sau intelectuali inegalabili. Dar câţi dintre ei au şi un suflet mare? Sergiu l-a avut. De aceea, ştiinţa nu i-a adus nici un orgoliu, mai degrabă l-a îndrumat spre scopul suprem al vieţii, spre acea lume a fericirii, care stă dincolo de cotidian şi pe care n-o poţi cuprinde nici prin vorbă nici prin minte.... Dacă am putut să-i fiu de folos în realizarea ultimului său vis (de a participa la Congresul de sanscrită din Benares - n.n.), reuşita mea se datorează faptului că eforturile mele porniseră nu atât din obligaţiile de ambasador cât din respectul profund al unui admirator. Mă socotesc fericit pentru că m-a fost hărăzită această sarcină".
Cu o altă ocazie observase ambasadorul indian, el însuşi specialist în sanscrită şi civilizaţie indiană, "Sergiu Al-George a adeverit proverbul sanscrit: "Erudiţia dăruieşte modestie". Subscriem şi noi la această părere.
Comments
Post a Comment