Sergiu Al-George n-a aşteptat să afle ecoul capodoperei sale, Arhaic şi universal - India în conştiinţa culturală românească - , lucrarea în care a împreunat "filonul arhaic al folclorului românesc" cu simbolismul cosmic indian.
Erudiţia doctorului orelist Sergiu Al-George în domeniul indianisticii s-a făcut remarcată mai întâi în articole de specialitate publicate în afara României, primul dintre ele fiind Le mythe de l'atman et la genese de l' absolu dans la pensee indienne (1947). Filosofia indiană l-a trimis pe cercetătorul român la lingvistica şi semantica indiană, şi astfel l-a abordat pe gramaticianul indian Panini, autorul "celei mai scurte şi mai covârşitoare gramatici din lume" (A.A. Macdonell). Primul rod al cercetării sale s-a arătat în articolul "Le sujet gramatical chez Panini" (1957), urmat de numeroase alte studii. Contribuţia savantului român a fost de curând recunoscută şi apreciată în cercurile specialiştilor străini, cunoscuta cercetătoare Rosanne Roche din Philadelphia consacrându-i un întreg capitol într-un amplu şi amănunţit studiu despre exegezele lui Panini.
S. Al-George se angajase să studieze sanscrită chiar din anii studenţiei, mai întâi cu ajutorul cărţilor din biblioteca tatălui său, apoi sub îndrumarea filologului P. Iordănescu, care, la rându-i, o învăţase de la C.D. Georgian, coleg cu M. Eminescu la Viena şi la Berlin. Totuşi, a aşteptat mult până să le împărtăşească cititorilor români cunoştinţele sale în acest domeniu sub forma de lucrări de mare anvergură. Abia după 30 de ani de la primele lecturi ale limbii sanscrite a publicat prima sa carte, Filosofia indiană în texte (1971); după aceea au urmat Limbă şi gândire în cultura indiană (1976) şi Arhaic şi universal - India în conştiinţa culturală românească (1981).
Debutul întârziat a fost determinat de motive exterioare, politice, dar poate că au existat şi alte motive, interioare. Cei care au avut prilejul să-l cunoască personal pe Al-George ştiu bine că avea o exigenţă excesivă faţă de sine şi că nutrea un profund respect pentru limba şi cultura Indiei. Spre sfârşitul anului 1980, îl rugasem să deschidă cenaclul de indianistică în cadrul cursului meu de civilizaţie indiană la Universitatea din Bucureşti. Ca temă a prelegerii inaugurale îi sugerasem "cosmogonia indiană", temă pe care o stăpânea pe deplin. Se afla într-o fază febrilă a redactării ultimei sale cărţi. Totuşi n-a putut să rămână indiferent la invitaţia studenţilor, nici n-a vrut să li se adreseze până când nu s-a pregătit la nivelul corespunzător exigenţei sale ştiinţifice. Astfel a trebuit să amânăm înfiinţarea cenaclului timp de două luni, până la începutul anului 1981. Atunci am înţeles de ce lui Sergiu Al-George i-a trebuit o perioadă de pregătire de un sfert de secol pentru a apărea în public cu volumele sale.
Datorită acestei severităţi faţă de sine, Sergiu Al-George căpătase un sentiment pronunţat de responsabilitate. Fiind deschizător de drumuri în studiile de indianistică din ţara sa, era conştient de ponderea sarcinilor sale, pe care le-a asumat după impulsul propriei sale inimi.
Temele celor trei cărţi ale autorului relevează aşadar o gradaţie, un program instructiv pentru cititorii români. Prima carte, Filosofia indiană în texte, cuprinde traducerea textelor Bhagavad-gita, esenţa filosofiei teiste, Samkya-karika, poem filosofic ateist (dar nu materialist) şi Tarka-samgraha, tratat al ontologiei Vaisaka şi al logicii Nyaya. Lucrarea reprezintă o introducere în gândirea indiană. Traducătorul a ţinut seamă de faptul că intrarea în cultura indiană se face numai prin poarta filosofiei. În studiul introductiv a schiţat istoria, filosofia şi mitologia Indiei, precum şi semantica ritualismului indian; a subliniat importanţa studiilor filosofiei indiene, trecând în revistă deosebirile majore dintre filosofia indiană şi cea greacă. Cunoştinţele autorului în materiile respective au fost mult mai ample decât ceea ce cuprinde comentariul; dar, ca bun pedagog, le-a dat cititorilor săi doar informaţiile necesare pentru o etapă iniţială. Menţionăm că în anii 1972-1974 a colaborat cu Universitatea din Bucureşti, ţinând un curs de civilizaţie indiană, curs pe care l-am continuat eu.
Conexiunea dintre limba sanscrită şi gândirea indiană a fost mereu prezentă în mintea cercetătoruluii, fapt care se face remarcat în notiţele introductive şi notele însoţitoaree la textele traduse.
Această temă este dezvoltată în a doua carte, Limbă şi gândire în cultura indiană, în care autorul a demonstrat relaţiile dintre logica, lingvistica şi semiotica indiană. După părerea mea, autorul nu şi-a propus această lucrare doar pentru a populariza cultura indiană, ci a avut drept scop de-a modifica optica lingviştilor europeni, provenită din concepţia aristotelică. În acest sens a subliniat în repetate rânduri importanţa gramaticii lui Panini în evoluţia lingvisticii în Europa, fapt unanim recunoscut în prezent de specialiştii europeni. Teza autorului despre raţionalitatea şi chiar şi modernitatea sistemului indian de gândire este susţinută în conferinţa ţinută la Congresul internaţional de sanscrită la Banares în octombrie 1981. Lucrarea originală concepută în engleză, precum şi traducerea românească realizată de mine au fost publicate în revista "Manuscriptum".
Cu ajutorul informnaţiilor şi al reflexiunilor asupra culturii indiene, Al-George a pregătit mintea cititorilor români pentru o mai bună înţelegere a acestei culturi. Apoi s-a întors, cu bagajul cunoştinţelor din domeniul culturilor europene şi extra-europene (Al-George evita cuvântul "exotic") la arhaicul românesc, la vatra de unde pornise.
În Arhaic şi universal, specialistul s-a ocupat de Constantin Brâncuşi, sculptor; Mircea Eliade, "filosof al structurilor simbolice"; Lucian Blaga, filosof al culturii şi de Mihai Eminescu, care întrece orice definire. Cele patru spirite provin din patru regiuni geografice ale României şi reprezintă patru puncte cardinale ale spiritualităţii româneşti. Ca rezultat al unei cercetări minuţioase, autorul a semnalat zonele de interferenţă dintre creaţiile artistice sau ştiinţifice ale acestora şi gândirea indiană, şi a ajuns la concluzia că există un fond comun al sensibilităţii şi spiritualităţii între cele două culturi.
Aceasta este şi convingerea mea, pe care am încercat s-o demonstrez cu ajutorul operei eminesciene. Cu dovezi incontestabile, Sergiu Al-George a stabilit această teză într-un cadru mult mai vast şi cu o competenţă mult mai mare.
Prin nuanţarea influenţelor indiene asupra acestor patru personalităţi, precum şi prin surprinderea confluenţelor operelor acestora cu gândirea indiană, autorul lucrării Arhaic şi universal i-a adus Indiei un serviciu preţios. Dar meritul mai mare al cărţii este că ea a situat România, pe bună dreptate, pe acelaşi plan spiritual cu India.
Sunt informată că Sergiu Al-George proiectase o altă carte, În lumea semnelor, în care voia să pătrundă mai adânc în cultura populară română, arhaicul autentic românesc păstrat de-a lungul secolelor în înţelepciunea populară şi să-l confrunte cu semiotica indiană. Tema este prefigurată în paginile concludente ale celei de-a treia cărţi.
Lucrarea de faţă, Note indiene, probabil singura lucrare beletristică a autorului, a fost redactată în 1972, după prima sa vizită în India la invitaţia organului guvernamental University Grants comission din ţara respectivă. A fost publicat parţial în revista bucureşteană "Luceafărul" şi fragmentar în cotidianul "Jugantar" din Calcutta (31.X.1973), în traducerea bengaleză realizată de mine. Regret că am pierdut interviul lui Sergiu Al-George, pe care îl publicasem în paginile aceluiaşi ziar indian.
Comments
Post a Comment